Simone Weil zicea, undeva, că lumea de azi are nevoie de sfinţi care să aibă geniu. Cuvinte grele pentru o adunare de sfinţi tăcuţi şi apatici, mulţumiţi cu uşa raiului închisă imediat în spatele lor, ca uşa autobuzului 132 cu care o viaţă au plecat spre serviciu.
Suferim de lipsa ideilor noi, iar liturghia a apărut din cauza sfinţilor cu coeficientul de inteligenţă smerit. Sunt de acord că primul sens în limba latină a cuvântului mediocru e cale de mijloc, dar istoria biblică nu s-a făcut cu sfinţi cuminţi şi aşezaţi.
Petru sărind din barcă, Ioan Botezătorul în temniţă, Barnaba vânzându-şi ogorul, Pavel predicând în Areopag, nu dovedesc o sfinţenie normală.
Viaţa spirituală e ceva mai mult decât mersul la biserică, înţepenitul în bancă, bătaia pe amvon şi funcţii de „conducere”, cântatul în grupul de laudă şi închinare, ochi închişi, mâini ridicate şi batic de naylon.
Mai recunosc şi faptul că fără adevărul revelat, intelectul e neputincios, dar atunci înseamnă că în jurul nostru e puţin adevăr revelat.
Orice ieşire din decor enervează pentru că jigneşte marea masă sfântă când de fapt fiecare fărâmă de lumină în plus ar trebui să bucure pe toţi cei ce formează marea familie a lui Dumnezeu.
Toate trezirile spirituale s-au făcut cu oameni sclipitori chiar dacă au fost mineri în Ţara Galilor pentru că geniul n-are de-a face cu pantalonii rupţi prin universităţi.
Haidem să ne rugăm toţi sfinţii obişnuiţi pentru ca România să eclozeze măcar doi sfinţi cu geniu în anul care ne stă în faţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu