miercuri, 18 noiembrie 2009

Nuntă Eugen şi Oana - 14 noiembrie 2009


"Nu este bine ca omul să fie singur; am să îi fac un ajutor potrivit pentru el" (Geneza 2:18). Şi Dumnezeu i-a pregătit cel mai bun ajutor lui Eugen Soltuzu, pe Oana, atât de frumoşi în straie de sărbătoare, după cum i-am găsit, sâmbătă, la biserica din Breaza. Au pornit mână în mână spre un drum binecuvântat ca familie şi cu o parte din tineri le-am urat pacea din ceruri şi harul divin iar legământul ce-l fac pe veci fie păstrat, în iubire să stea neîncetat.



Cuvântarea din timpul ceremoniei religioase, aflată sub semnul emoţiei, a cuprins învăţături privind angajamentul căsătoriei pe care cei doi l-au luat unul faţă de celălalt nu doar înaintea oamenilor ci şi înaintea cerului. De asemenea, pastorul Silviu Cioată a vorbit şi despre recunoaşterea autorităţii în familie, despre familia creştină care va funcţiona la parametrii stabiliţi de Tatăl, doar atunci când vor exista supunere, sensibilitate şi dragoste.

După rostirea rugaciunilor de binecuvântare şi a mult aşteptatului DA, alaiul de nuntă s-a mutat într-un cadru festiv, înconjurat de natură, unde încă o dată am admirat creaţia lui Dumnezeu.



Voia bună a fost însoţită de scenete, filmuleţe, cadouri, gânduri şi multe alte surprize dedicate mirilor, evident încântaţi de cea mai frumoasă zi din viaţa lor.




Am plecat cu zâmbete pe buze şi prăjituri la pachet, lăsând în urmă cea mai tânără familie a bisericii Izbânda.



miercuri, 4 noiembrie 2009

Piatra Neamț, oraș binecuvântat



În ciuda vremii de afară, o parte din corul bisericii a îndrăznit să sfideze drumul lung și obositor până în Piatra Neamț. Și bine a făcut, pentru că am avut parte numai de binecuvântări. Am experimentat încă o dată ospitalitatea recunoscută a fraților din Moldova, imediat cum am ajuns și, deși nu ne-au întâmpinat cu pâine și sare cum este obiceiul local, ci gustări calde și ceai în puterea nopții, am apreciat pasiunea lor pentru slujire și zâmbetul sincer.


"Încă de dimineață ne-ai arătat cum să ne închinăm prin creația ta..." spunea Melinda într-o rugăciune, aceasta în urma vizitei Cheilor Bicazului și Lacului Roșu. Peisajul ne-a luat prin surprindere: un joc de culori pe pânza Creatorului, o toamnă perfectă prin armonia copacilor intens pictați, a colinelor frumos arcuite și a stâncilor înalte care te lăsau fără suflare. Este de prisos să redau toate impresiile verbale, chipurile noastre exprimând mulțumire Tatălui mai mult decât am fi putut-o face prin cuvinte iar ochii nu se mai săturau să privească și să întipărească pe retină imaginea copleșitoare a peisajelor întâlnite.
După sesiuni întregi de fotografii, am pornit zgribuliți către întalnirea zonală de tineret unde am avut parte de un timp frumos și binecuvântat de închinare și rugăciune, marcat de predica fratelui Eliezer Măceșaru despre cum să visezi creștinește, predică ce a stârnit zâmbete, lacrimi și a insuflat tinerii să primească visurile de la Domnul, să iși verifice atitudinea iar apoi să aștepte cu răbdare.


Seara ne-am delectat cu priveliștea orașului de undeva de sus, de pe o stâncă, unde luminile se scăldau feeric, motiv pentru care am fost inspirați să ridicăm laude la adresa Domnului prin cântări, întrerupți de frigul puternic care ne-a trimis la gazdele noastre mai devreme decât am fi vrut.
Duminica am slujit cu corul în biserica Betel unde am avut părtășie cu întreaga biserică și unde, la final am servit masa tradițional moldovenească de unde nu au lipsit sarmalele și voia bună.
Am ajuns în București după 5 ore mai bogați cu o experiență într-un oraș teribil de frumos, binecuvântați cu un timp minunat de închinare și cu noi legături frățești. Multumim Elize și Adina pentru că ați făcut posibilă această ieșire, multumim celor din Piatra Neamț dar și bisericii Izbânda pentru trude și osteneli și, nu în ultimul rând, mulțumim Domnului pentru că ne-a arătat în acest weekend cât de importantă este părtașia între oamenii plăcuți Lui.