miercuri, 4 noiembrie 2009

Piatra Neamț, oraș binecuvântat



În ciuda vremii de afară, o parte din corul bisericii a îndrăznit să sfideze drumul lung și obositor până în Piatra Neamț. Și bine a făcut, pentru că am avut parte numai de binecuvântări. Am experimentat încă o dată ospitalitatea recunoscută a fraților din Moldova, imediat cum am ajuns și, deși nu ne-au întâmpinat cu pâine și sare cum este obiceiul local, ci gustări calde și ceai în puterea nopții, am apreciat pasiunea lor pentru slujire și zâmbetul sincer.


"Încă de dimineață ne-ai arătat cum să ne închinăm prin creația ta..." spunea Melinda într-o rugăciune, aceasta în urma vizitei Cheilor Bicazului și Lacului Roșu. Peisajul ne-a luat prin surprindere: un joc de culori pe pânza Creatorului, o toamnă perfectă prin armonia copacilor intens pictați, a colinelor frumos arcuite și a stâncilor înalte care te lăsau fără suflare. Este de prisos să redau toate impresiile verbale, chipurile noastre exprimând mulțumire Tatălui mai mult decât am fi putut-o face prin cuvinte iar ochii nu se mai săturau să privească și să întipărească pe retină imaginea copleșitoare a peisajelor întâlnite.
După sesiuni întregi de fotografii, am pornit zgribuliți către întalnirea zonală de tineret unde am avut parte de un timp frumos și binecuvântat de închinare și rugăciune, marcat de predica fratelui Eliezer Măceșaru despre cum să visezi creștinește, predică ce a stârnit zâmbete, lacrimi și a insuflat tinerii să primească visurile de la Domnul, să iși verifice atitudinea iar apoi să aștepte cu răbdare.


Seara ne-am delectat cu priveliștea orașului de undeva de sus, de pe o stâncă, unde luminile se scăldau feeric, motiv pentru care am fost inspirați să ridicăm laude la adresa Domnului prin cântări, întrerupți de frigul puternic care ne-a trimis la gazdele noastre mai devreme decât am fi vrut.
Duminica am slujit cu corul în biserica Betel unde am avut părtășie cu întreaga biserică și unde, la final am servit masa tradițional moldovenească de unde nu au lipsit sarmalele și voia bună.
Am ajuns în București după 5 ore mai bogați cu o experiență într-un oraș teribil de frumos, binecuvântați cu un timp minunat de închinare și cu noi legături frățești. Multumim Elize și Adina pentru că ați făcut posibilă această ieșire, multumim celor din Piatra Neamț dar și bisericii Izbânda pentru trude și osteneli și, nu în ultimul rând, mulțumim Domnului pentru că ne-a arătat în acest weekend cât de importantă este părtașia între oamenii plăcuți Lui.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu